11,6% dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet, adică 100.000, au fost spitalizaţi cel puţin o dată în ultimul an pentru complicaţii cauzate de această boală, indică un studiu realizat de IMAS la solicitarea Centrului pentru Inovaţie în Medicină şi dat publicităţii. Aproape 40% dintre pacienţii cu diabet cuprinşi în studiu au fost diagnosticaţi de către un medic ca având probleme cu vederea, iar pe locul doi în topul celor mai frecvente complicaţii la pacienţii români sunt problemele cardiace — 37,5% fiind diagnosticaţi în acest sens. Neuropatiile sunt a treia mare categorie de complicaţii prezente la 36,6% dintre pacienţi, iar pentru 18% medicul a indicat probleme renale. Prevalenţa diabetului în România este de 10,3% în rândul persoanelor cu vârste de peste 18 ani (1,8 milioane de români au diabet), dublu faţă de numărul persoanelor înregistrate cu această afecţiune, arată acelaşi studiu. Potrivit studiului, 57% dintre persoanele diagnosticat cu diabet zaharat sunt bărbaţi. Dintre respondenţii care au fost diagnosticaţi cu diabet de către un medic, 64,4% fac parte din categorie de vârstă 60 de ani şi peste. 56,4% dintre persoanele intervievate consideră că diabetul poate fi vindecat, opinia fiind împărtăşită de 40,1% dintre pacienţii diagnosticaţi cu diabet care au participat la studiu. Cercetarea relevă că aproape 10% dintre cei intervievaţi consideră diabetul o afecţiune contagioasă, iar 78,9% că diabetul apare ca urmare a unui consum crescut de dulciuri. 36,8% dintre pacienţii cu diabet intervievaţi consideră că afecţiunea lor este mai puţin gravă decât obezitatea, iar 40,6% dintre pacienţii cu diabet apreciază afecţiunea lor ca fiind mai puţin gravă decât bolile cardiace. Acelaşi studiu arată că 86,9% dintre cei intervievaţi recunosc greutatea ca fiind factor de risc pentru diabet. De asemenea, sedentarismul este admis ca factor de risc de către 75,7% dintre respondenţi. Potrivit studiului, 71,6% dintre pacienţii cu diabet nu au mers în ultimele 12 luni deloc la neurolog, 46,8% nu au mers la cardiolog, iar 45,2% nu au mers la oftalmolog. Totodată, aproape 20% dintre pacienţii cu diabet nu au fost la diabetolog în decursul ultimului an. Doar 63% din totalul celor care au fost diagnosticaţi cu diabet declară că ţin dietă şi un procent mult mai mic, 56,7% spun că fac exerciţii fizice, mai relevă acelaşi studiu. Potrivit datelor prezentate luni, 18% dintre pacienţii cu diabet (150.000) aflaţi în evidenţe spun că nu au găsit medicamentele care le-au fost prescrise în farmacii. De asemenea, aproape 30% din populaţie are în familie pe cineva cu diabet. Pacienţii cu diabet se confruntă cu un risc de 25 de ori mai mare de amputare decât persoanele care nu suferă de diabet. Complicaţiile cardiovasculare sunt principala cauză de deces şi dizabilităţi în rândul persoanelor cu diabet: 50% dintre persoanele cu diabet mor din cauza unor afecţiuni cardiovasculare. Studiul InoMed-IMAS a fost realizat în perioada 27 octombrie — 9 noiembrie pe un eşantion reprezentantiv la nivel naţional de 1.010 persoane de peste 18 ani şi are o marjă de eroare de plus/minus 3%.