13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Abonament la locul patru
Abonament la locul patru
Cel de-al doilea turneu din cadrul Superligii Under 12 la hochei pe gheaţă a avut loc în weekend la Cârţa cu participarea formaţiilor: CSS Miercurea Ciuc I, CSM Dunărea I, CSS Gheorgheni, SCM Braşov, CSS Miercurea Ciuc II şi HC Madicsa Cârţa. Micuţii hocheişti gălăţeni au început foarte bine turneul, cu două victorii scontate după care au cedat în faţa formaţiilor clasate pe podium.
„Din cauza numeroaselor accidentări, am fost nevoit să improvizez şi am introdus «ventuze» în fiecare linie. Chiar şi aşa, copiii au patinat bine, s-au descurcat şi per ansamblu sunt mulţumit. Buba a fost din nou la nivelul portarilor, unde am primit multe goluri parabile. Din păcate, am fost dezavantajaţi de arbitraj, am rezistat cât am putut dar asta e situaţia, ne-am abonat la locul patru şi în acest sezon. Sunt sigur că vom promova câţiva copii la Under 14, am primit cuvinte frumoase din partea unor cunoscători ai hocheiului, ceea ce mă face să cred că ne-am atins scopul”, a concluzionat antrenorul Ion Berdilă.
CSM Dunărea I a obţinut rezultatele: 6-2 cu HC Madicsa Cârţa, 15-0 cu SCM Braşov, 0-21 cu CSS Miercurea Ciuc I, 3-7 cu CSS Gheorgheni şi 2-10 cu CSS Miercurea Ciuc II. Lotul folosit de gălăţeni a fost: Giurgea, Ionescu - F. Coman, G. Coman, Nica, Buleandră, Anton, A. Secuiu, Rusu, Lefterache, Caranfil, Tofan, Truşan, Diaconu, Vânău, Iordache, Frangulea, Neşu, Þăranu, Popa, T. Secuiu.
Ultimul turneu se va disputa în perioada 4-6 martie la Miercurea Ciuc.

Articole înrudite