20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFC Universitatea Galaţi a început să deranjeze: Înfrângere cu cântec la Prundu Bârgăului
AFC Universitatea Galaţi a început să deranjeze: Înfrângere cu cântec la Prundu Bârgăului

Liga 1 la fotbal feminin a programat duminică partidelei celei de-a 7-a etape. Cea mai interesantă confruntare a adus faţă în faţă Heniu Prundu Bârgăului şi AFC Universitatea Galaţi, două dintre echipele valoroase din campionate aflate în luptă directă pentru o clasare în Top 4 în actualul sezon. „Panterele negre” au avut iniţiativa, au dominat în multe momente, dar din păcate munca şi dăruirea nu au fost suficiente pentru obţinerea unui rezultat pozitiv. „Meciul cu Heniu, personal mă aşteptam să fie greu, ca oricare alt meci mai ales prin prisma faptului că această echipă este nou promovată cu câteva excepţii de jucătoare, nu multe care au jucat numai în liga 1. Am început foarte bine meciul, motivate, determinate, am arătat un altfel de fotbal, o altfel de echipă, omogenă, dominând echipa adversă la toate capitolele. Chiar dacă ele ne-au condus după transformarea unei lovituri de la 11 m, care după părerea mea este discutabilă. După acest hop a urmat o bună aşezare şi «montare» a echipei noastre obţinând o lovitură indirectă în suprafata de pedeapsă a echipei gazdă, finalizată ca la carte şi astfel echipa noastra a restabilit prin muncă, determinare şi ambiţie egalitatea. A venit pauza, s-au mai dat câteva sfaturi, atât de staff, cât şi jucătoare şi am intrat în teren pentru repriza a 2-a. Nu a durat mult şi mijlocul ne-a fost rupt de decizia, poate nu tocmai dreaptă, a arbitrului, care a eliminat-o pe Lidia, acordâdu-i al doilea cartonaş galben. Moment în care s-a văzut oarecum şi s-a simţit dezamăgirea fetelor noastre pentru că efectiv s-a pus punctul pe «i». Chiar şi aşa, noi ca echipă în 10 jucătoare rămase am închis foarte bine culoarele şi am ajuns la poarta adversarelor, dar din păcate fără finalitate. Din ce în ce mai dese au fost sancţionate faulturi în preajma porţii noastre, însă fără rezultat. Dar, aşa cum era de aşteptat echipa noastră fiind nexperimentată în prima ligă, a cedat poate în mare parte psihic, nu mai menţionăm motivul şi Heniu a înscris alte două goluri. Astfel, vlăguite psihic şi fizic, neputinţa pe care o avem uneori îşi spune cuvântul. Scorul final a fost 3- 1, rezultat dezamăgitor pentru tabăra noastră, mai ales că au fost decizii care au lăsat de dorit. Dar noi nu suntem în măsură să comentam arbitrajul şi nici adversarele noastre pe care le felicit pentru munca depusă în teren, ştiu cu siguranţă că au dat tot în teren. Vreau în mod special să felicit şi tânără şi nou promovata noastră echipă pentru absolut tot ce înseamnă acest sport pentru ele, pentru sufletul cu care joacă şi nu în ultimul rând pentru respectul pe care îl au pentru acest sport rege. Ăsta e fotbalul, la sfârşitul fiecărui meci, o echipă râde şi alta plânge”, ne-a declarat Nina Anca, una din cele mai experimentate jucătoare din lotul echipei gălăţene. AFC Universitatea a folosit formula: Roxana Pazargic - Dumitriţa Prisăcari, Nina Anca, Ana Arnăutu (min.85 Alexandra Ivan) - Roxana Ioan (min.46 Andreea Surcică), Lidia Moacă, Monica Benţoiu, Loredana Nica (min.64 Iriska Topal) - Maria Stamate, Adelina Ion, Carmen Marcu. Echipa antrenată de Gabriel Călinescu şi Alexandru Caracaş ocupă locul 5 cu 7 puncte şi va juca pe 11 noiembrie, de la ora 10.00 pe stadionul Siderurgistul cu ACS Fair Play Bucureşti.


Articole înrudite