06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sâmbătă şi duminică s-au disputat jocurile celei de-a VII-a etape din Liga Naţională bet-at-home.com la handbal feminin. Un meci interesant a avut loc la Roman, între formaţia locală HCM şi HC Oţelul. Fetele lui Liviu Paraschiv au intrat extrem de motivate în teren şi în min. 8 au avut un avantaj de patru goluri, scor 2-6. Romaşcancele nu s-au împăcat cu situaţia de pe tabela de marcaj, au revenit şi au restabilit egalitatea. După pauză a fost rândul romaşcancelor să preia iniţiativa. Jucătoarele pregătite de Cornel Bădulescu s-au desprins la trei goluri, scor 21-18, în min. 51. Finalul a fost dramatic, oţelarele au restabilit egalitatea, gazdele au marcat în ultimul minut de joc şi au obţinut o victorie la limită. „Deşi am început foarte bine şi  am condus la un moment dat cu patru goluri, am comis multe greşeli, le-am permis gazdelor să rămână în meci şi apoi să preia iniţiativa. Cu 30 de secunde înainte de final am avut posibilitatea să egalăm, dar arbitrii ne-au sancţinat cu o forţare în atac. Am pierdut ca nişte fraieri acest joc. Voi vedea dacă voi mai continua”, ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Rezultat final: HCM Roman - HC Oţelul 24-23 (13-14). Pentru gălăţence au evoluat: Mihaela Blaga, Ramona Ciontu - Nicoleta Tudor (2 goluri), Georgeta Grigore (2), Nicoleta Iacob (1), Alina Horjea (10), Daciana Curtean (2), Paula Pavăl (1), Cătălina Cioaric (1), Carmen Gheorghe (1), Manuela Manda (1), Diana Druţu (2). Campionatul se va întrerupe până pe 7 noiembrie când fetele noastre vor avea un meci infernal la Constanţa, cu Tomis.


Articole înrudite