20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băieţii de la CSU Galaţi vor rezultate cât mai bune în noul sezon
Băieţii de la CSU Galaţi vor rezultate cât mai bune în noul sezon

La sfârşitul acestei săptămâni va debuta şi Divizia A la handbal masculin. CSU Galaţi a fost repartizată în seria A, una redusă care mai are în componenţă patru formaţii: Magnum Botoşani, CSU din Suceava Divizia A, principalele favorite la promovare, Politehnica Iaşi şi CSU Târgovişte. Ca şi în întrecerea feminină, se vor juca în prima fază câte 2 tururi şi 2 retururi, primele 2 clasate urmând să acceadă la turneul semifinal. „Am început pregătirile din luna august, în primele 10 zile cu antrenamente în aer liber în care am pus accentul pe latura fizică, după care am intrat în sală, am continuat cu antrenamentele specifice şi am avut şi două amicale cu echipa din Medgidia. Lotul de jucători a suferit modificări faţă de sezonul trecut, am slăbit puţin prin plecarea lui Tibi Moldovanu şi Iulian Chiriac, a revenit Bogdan Fuică, jucător cu experienţă în Liga Zimbrilor şi am completat efectivul cu câţiva copii de perspectivă. Pornim la luptă cu încredere şi vom vedea ce va fi la final. Practic ca obiectiv trebuie s-o scoatem la capăt şi să reuşim o clasare cât mai bună ţinând cont şi de faptul că Botoşaniul şi Suceava şi-au declarat intenţiile clare de promovare”, ne-a declarat antrenorul de la CSU Galaţi, Florin Andronic. Lotul de jucători pentru sezonul 2019-2020: Ungureanu, Dinu, Fuică, Stali - Lefter, Aurică, Bădărău, Ionel, Mârşiu, Simo, Ionescu, Frangulea, Olaru, Gheorghe, Ştoalfă, Rotaru şi Butea. Studenţii gălăţeni vor debuta pe 22 septembrie, în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 15.00, cu CSU Târgovişte.


Articole înrudite