09 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Băieţii lui Florin Andronic s-au calificat la pas la turneul final şi vor şi o medalie
Băieţii lui Florin Andronic s-au calificat la pas la turneul final şi vor şi o medalie

Sala Polivalentă Dunărea din oraşul nostru a găzduit în weekend meciurile din turneul semifinal 2 la handbal juniori II. Grupa D a aliniat la start echipele: CSS Galaţi, AHC Potaissa Turda, LPS Iolanda Balaş Soter Buzău şi CSS Sibiu. Echipa gălăţeană pregătită cu măiestrie de inimosul profesor Florin Andronic şi-a demonstrat încă odată valoarea, a câştigat lejer toate cele trei partide disputate şi s-a calificat fără emoţii la turneul final. CSS Galaţi a înregistrat rezultatele: 25-13 cu CSS Sibiu, 25-15 cu Potaissa Turda şi 28-12 cu LPS Iolanda Balaş Soter Buzău. „Am muncit foarte mult împreună cu aceşti copii talentaţi, roadele încep să se vadă şi sunt foarte fericit. Nu am pierdut niciun meci la cele două turnee semifinale, ne-am asigurat datorită rezultatelor un culoar favorabil, trebuie să rămânem montaţi pentru că putem ajunge în careul de aşi şi să ne batem pentru medalii”, ne-a declarat antrenorul Florin Andronic. Lotul folosit: Cătălin Radu, Ovidiu Cornea, Sebastian Dogaru - Silviu Pârlog, Nicolas Manolache, Laurenţiu Ghindaru, Gabriel Ilie, Marius Băjenaru, Iulian Chiriac, Daniel Ionescu, Daniel Susanu, Ionuţ Prună, Ştefan Patriche, Andrei Ghinieş, Bogdan Mureşan, Andrei Crişan, Gabriel Crişan, Geani Paţilea, Sabin Petrea, Silviu Borza. Turneul final va avea loc în perioada 10-14 iunie, locaţia urmând să fie stabilită în urma licitaţiei de la sfârşitul acestei săptămâni. Echipele calificate: Academia Minaur Baia Mare, Ştiinţa Municipal Bacău, Potaissa Turda, CSM Bucureşti (grupa A) şi LPS Cluj, CSS Galaţi, HCM Constanţa, CSS Făgăraş A (grupa B).  

Cealaltă reprezentantă din judeţul nostru, CSS Tecuci a evoluat în grupa A de la Roman. Tecucenii lui Dănuţ Vieru au ratat calificarea după ce au obţinut rezultatele: 28-33 cu CSS Făgăraş A, 19-28 cu Academia Minaur Baia Mare şi 33-23 cu LPS Roman. Antrenorul Dănuţ Vieru a aliniat lotul: Andrei Turcu, Giany Damian - George Tănase, Cătălin Ilie, Daniel Mihalache, Irinel Enache, Leonard Dimitrescu, Andi Nica, Ionuţ Pavel, Claudiu Roman, Mădălin Popa şi Sergiu Sabău.


Articole înrudite