25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Timp de o săptămână, la Tg. Mureş, a avut loc Campionatul Naţional de baby-baschet (pentru copii născuţi în anul 2003 şi mai mici). Galaţiul nu putea lipsi de la această adevărată sărbătoare a celor mai mici practicanţi ai acestui sport, fiind prezent cu două echipe de la clubul Phoenix: Phoenix I (antrenor Cristi Bulete) şi Phoenix II (antrenori Cristina Nini şi Adriana Iacob). Din păcate, numărul mare de echipe participante (peste 100, din care 73 numai la băieţi) le-a creat serioase probleme organizatorilor, care au cam fost depăşiţi de evenimente.
„Clubul nostru continuă tradiţia şi aruncă în luptă şi grupele mici de copii, aflate la primele meciuri oficiale. Am găsit înţelegere la părinţi, au fost şi la Tg. Mureş alături de noi, ca de altfel pe toată durata pregătirilor, i-au ajutat pe antrenori, ne-au sprijinit moral şi financiar, am demonstrat că Phoenix este o mare familie. Sunt foarte mulţumit de cum s-au descurcat copiii pe teren, dar şi cum s-au comportat în afara lui. Poziţiile din clasamentul final sunt mincinoase, sistemul de desfăşurare a competiţiei a fost tare complicat, mai important este că per ansamblul am reuşit un bilanţ pozitiv”, a concluzionat managerul Florin Nini.
Phoenix I a înregistrat rezultatele: 35-38 cu Viitorul Bucureşti, 29-6 cu Galactica Braşov, 29-21 cu Steaua Magic, 24-15 cu Preventis I Iaşi, 17-19 cu BC Olimpic I Baia Mare, 26-15 cu Labradors Tg. Mureş, 15-21 cu CST Alexandria, 21-18 cu CSS 4 Bucureşti, 19-24 cu Triumph Rădăuţi şi a ocupat locul 22 în ierarhia finală. La rândul lor, cei de la Phoenix II au revenit acasă cu un bilanţ de cinci victorii şi patru înfrângeri, astfel: 28-9 cu CSU Cuadripol II Braşov, 28-12 cu ADEP Satu Mare, 13-10 cu Sevlar II Ploieşti şi locul 59. Mai trebuie remarcat faptul că sportivii Duţă, Câmpeanu, Gheorghe şi Damian au participat la concursul Coşul de Aur. Loturile folosite: Duţă Alexandru Vlad, Câmpeanu Cristian Alexandru, Logigan Robert Andrei, Manolescu David, Lupuşoară Matei, Vădeanu Răzvan Matei, Anghel Lucas Betuel, Coman Adrian Bogdan, Teleagă Dragoş, Mănăilă Tudor Adrian, Ageroaie Robert Mihai (Phoenix I) respectiv Gârneaţă Rareş, Raicu Lucian, Damian Radu, Gheorghe Robert, Vîrlan Cosmin, Cristea Andrei, Galu Francis, Vasile Mihai, Alexandru Andrei, Răcuciu Cosmin, Lazăr Vasile (Phoenix II) .


Articole înrudite