02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
CSM Arcada a revenit şi s-a impus în tie-break la Craiova, CSU Belor a cedat clar la Medgidia
CSM Arcada a revenit şi s-a impus în tie-break la Craiova, CSU Belor a cedat clar la Medgidia

La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate jocurile unei noi etape din returul Diviziei A1 la volei. La masculin s-a disputat derbiul rundei între SCMU Craiova şi CSM Arcada Galaţi. Aşa cum se anticipa, duelul dintre o fostă şi actuala campioană a României a fost foarte interesant şi disputat, învingătoarea fiind decisă după 140 de minute de la fluierul de start. Aflaţi la primul joc oficial din 2020, băieţii pregătiţi de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu au intrat hotărâţi pe teren, au avut iniţiativa şi s-au aflat mult timp în avantaj. Din păcate, au irosit cele două mingi de set de care au beneficiat şi lucrurile au început să se complice. Oltenii nu s-au lăsat invitaţi şi au profitat la maxim de oportunităţile avute, reuşind să-şi adjudece uşor cel de-al doilea set. 2-0 este un scor periculos mai ales când se întâlnesc două echipe de valori apropiate. CSM Arcada nu s-a împăcat cu situaţia şi a început cursa de urmărire. Gazdele au mai obosit şi gălăţenii şi-au adjudecat cel de-al 3-lea set. Momentul psihologic al partidei a fost în setul 4. SCMU Craiova şi-a propus să obţină toate cele trei puncte şi a condus cu 14-9. Căpitanul Klapwijk a sunat adunarea din teren, campioana României a turat motoarele la maxim şi a reuşit să egaleze. Tie-break-ul a fost controlat de Klapwijk, Georgiev, Bissette &Co. şi CSM Arcada a obţinut o victorie de 2 puncte.
„Aşa cum am şi anticipat a fost o partidă foarte disputată. Mă bucur că am câştigat la Craiova pe un teren foarte greu. Mă bucur că am revenit după ce am fost conduşi cu 2-0, băieţii au demonstrat tărie de caracter, au rămas uniţi şi am întors soarta meciului. Nu sunt total mulţumit de joc, sunt aspecte care trebuie îmbunătăţite, vom face analiza meciului la rece şi le vom remedia cât mai repede”, ne-a declarat Sergiu Stancu, antrenorul principal de la CSM Arcada. Rezultat final: SCMU Craiova - CSM Arcada Galaţi 2-3 (24, 18, -20, -19, -9). Formula de start pentru echipa gălăţeană: Hernan 6 puncte, Kollo 4 p, Talpă 2 p, Klapwijk 28 p, Bala 5 p, Bissette 9 p - Cabrera, libero. Au mai intrat: Carrasco 1 p, Matei 1 p, Terzic 9 p, Georgiev 7 p, Cuciurenu. CSM Arcada se menţine pe locul 2 cu 26 de puncte şi va disputa două meciuri în această săptămână: restanţa cu SCM Gloria Buzău, în deplasare pe 22 ianuarie, şi cu UVT Timişoara, pe 25 ianuarie, de la ora 17.00, în sala Dunărea.

O înfrângere surprinzătoare

La feminin, CSU Belor a întâlnit în deplasare pe CS Medgidia. Chiar dacă pornea cu prima şansă, echipa gălăţeană antrenată de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi nu a reuşit să confirme calculele hârtiei şi după o evoluţie ştearsă a cedat fără drept de apel. Rezultat final: CS Medgidia - CSU Belor 3-0 (20, 18, 18). Pentru echipa gălăţeană formula de start a fost: Anamaria Berdilă, Borislava Saykova, Ivana Radonjic, Daniela Lupescu, Talita Jose Da Nascimento, Maria Corral Bouza - Andreea Ispas, libero. Au mai jucat: Sorina Micăuş, Roxana Iancu, Adina Roşca şi Marisa Radu. CSU Belor ocupă locul 6 cu 16 puncte şi va juca următoarele două jocuri pe teren propriu astfel: pe 18 ianuarie, de la ora 18.00, restanţa cu FC Argeş şi pe 22 ianuarie, de la ora 19.00, cu U NTT Data Cluj.


Articole înrudite