14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dunărea mai speră într-o minune
Dunărea mai speră într-o minune

FCM Dunărea începuse sezonul de primăvară foarte bine. Echipa gălăţeană obţinuse 7 puncte în primele etape din primăvară şi se părea că totul este roz în ceea ce priveşte viitorul. Au urmat apoi 5 meciuri în care formaţia gălăţeană a obţinut doar un punct. Greşelile de arbitraj, dublate de erorile comise de elevii lui Costel Enache, au condus către rezultate nefavorabile. Dunărea nu a jucat rău în niciuna dintre ultimele 5 partide, dar parcă totul a mers împotriva echipei gălăţene. În partida cu Unirea Târlungeni, dunărenii au ratat din toate poziţiile, iar oaspeţii au egalat dintr-un penalty acordat foarte uşor. La Bacău, gazdele au marcat din ofsaid, după ce Dunărea rămăsese în 10 oameni. În meciul cu CF Brăila, arbitrul Găman a făcut măcel şi a eliminat trei jucători ai Dunării şi unul de la brăileni. A urmat meciul de la Clinceni, în care Dunărea a fost învinsă dintr-un penalty uşor acordat în minutul 96! În meciul de acasă cu CSMS Iaşi, gălăţenii au trimis de două ori mingea în bară la scorurile de 0-0 şi 0-1, iar elevii lui Lăcătuş au marcat golul 2 după ce au comis fault în atac. Toate aceste ghinioane şi greşeli au fost coroborate cu faptul că gălăţenii au avut parte de 5 eliminări în ultimele partide! Dacă punem la socoteală şi faptul că jucătorii nu şi-au încasat banii de patru luni, avem tabloul complet al unei perioade de coşmar. Ce se va întâmpla în continuare cu echipa gălăţeană nu este foarte greu de intuit. Speranţe există, dar până la certitudini este un drum destul de lung.
„Trăim cu speranţa zi de zi că această problemă financiară se va rezolva. Se pare că sunt premise care conduc spre rezolvarea acestei situaţii. Sper să fie aşa, pentru că ne aflăm la cotitură, ne aflăm în faţa unui abis. Fără să găsim parteneri care să susţină financiar acest club, gruparea noastră este sortită pieirii. Nu poţi exista dacă nu ştii să te adaptezi la rigorile economiei de piaţă. Ne-am dorit democraţie astfel că trebuie să o înţelegem şi să o aplicăm”, a declarat Auraş Braşoveanu.
Dunărea are 11 puncte în clasament, dar marea problemă a echipei gălăţene este că în play-out va intra cu doar 6 puncte acumulate dacă nu va mai reuşi nimic până la finalul sezonului regulat. Dunărea are nevoie de un succes în faţa Farului în meciul de miercuri pentru a mai acumula puncte pentru play-out. Echipa gălăţeană se află aproape de faliment dar jucătorii trebuie să fie profesionişti până la capăt pentru că viitorul lor în fotbal nu se încheie odată cu finalul acestui sezon.
Dunărea are nevoie de un miracol financiar pentru a continua activitatea. Minunile, în sport, ca şi în viaţă, sunt rare, dar există.


Articole înrudite