03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipele gălăţene s-au calificat în play-off: CSU Belor, pe locul 6, CSM Arcada, în pole position
Echipele gălăţene s-au calificat în play-off: CSU Belor, pe locul 6, CSM Arcada, în pole position

Divizia A1 la volei feminin a programat miercuri partidele penultimei etape din sezonul regular. Sala Polivalentă Dunărea a găzduit duelul dintre CSU Belor şi CSM Lugoj. Miza a fost uriaşa, învingătoarea urmând să pună stăpânire pe locul 5, poziţie ce dă dreptul de participarea în viitorul sezon în Challenge Cup. Lugojencele au făcut faţă mai bine presiunii, au intrat bine în meci şi şi-au adjudecat uşor primul set. Gălăţencele au dat impresia că pot reveni, au condus cu 12-8 în cel de-al doilea set, dar s-au blocat, oaspetele au profitat, au reuşit o serie de şapte puncte consecutive după care au zburdat spre 2-0 pe tabelă. A fost momentul psihologic chiar dacă fetele antrenate de Bogdan Paul şi Florin Vasile Bosi au reuşit setul de onoare, CSM Lugoj a sprintat spre o victorie de trei puncte. Rezultat final: CSU Belor - CSM Lugoj 1-3 (-19, -16, 10, -19). Echipa gălăţeană folosit formula: Anamaria Berdilă 6 puncte, Roxana Iancu, Ivana Radonjic 10 p, Daniela Lupescu 13 p, Talita Jose do Nascimento 5 p, Maria Corral Bouza 3 p - Andreea Ispas, libero. Au mai intrat: Borislava Saykova 8 p, Sorina Miclăuş 4 p, Adina Maria Roşca 1 p, Marisa Radu 2 p, Violeta Stan, libero. CSU Belor va sta în ultima etapă, dar nu mai poate pierde locul 6.
Băieţii de la CSM Arcada au jucat în devans partida din ultima etapă la Baia Mare cu Ştiinţa Explorări. Echipa antrenată de Sergiu Stancu şi Răzvan Tănăsescu şi-a respectat blazonul în faţa unui adversar incomod atunci când evoluează pe teren propriu şi a obţinut o victorie logică în minim de seturi: 3-0 (17, 13, 17). CSM Arcada a început cu formula: Hernan, Terzic 6 p, Cuciureanu 11 p, Klapiwjk 1 p, Bala 9 p, Bissette 8 p - Cabrera, libero. Au mai intrat pe parcurs: Carrasco 1 p, Matei 11 p, Gorchaniuk 2 p, Cristudor, Talpă 2 p. Campioana României a câştigat sezonul regular cu 50 puncte. Faza a doua a campionatului, play-off-ul 1-6 va debuta pe 7 martie.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite