14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fantezie la eficienţă maximă
Fantezie la eficienţă maximă
Sâmbăta şi duminica trecută s-a desfăşurat la Reghin cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv Cupa „Mirona”-2010. Împărţită în două săli, competiţia a reuşit să aducă la startul ei peste 300 de perechi din toate colţurile ţării. Mulţi dintre participanţi, prezenţi pentru prima oară la Reghin, au văzut şi au înţeles acum de ce se desfăşoară aici cantonamentele loturilor naţionale. Cele cinci săli de antrenament puse la dispoziţie pot acoperi fără probleme orele de antrenament, atât de grup, cât şi individuale, ale lotului naţional. Oare când vom reuşi şi la Galaţi să avem barem o sală de antrenament cu dotarile strict necesare desfăşurării orelor de dans sportiv?

Rezultate excelente

Clubul de dans sportiv Fantezia a făcut deplasarea la această competiţie cu trei perechi, reuşind să obţină patru locuri I şi un loc II astfel: Răzvan Lupaşcu - Diana Miron Diana, locul I la categoria de vârstă 14-15 ani clasa D; Raul Faliboga - Loredana Buţea, două locuri I la juniori 1, atât la secţiunea latino cât şi la secţiunea standard; Mihai Paraschiv (Fantezia Galaţi) - Diandra Illeş (Autentic Bacau), locul I secţiunea latino şi locul II secţiunea standard la juniori 2. „Un test foarte important înainte de IDSF-ul de la Braşov şi Cupa României de la Bucureşti, unde avem ca obiectiv clasarea în primele trei perechi la IDSF şi câştigarea Cupei României la una din secţiunile de la juniori 1 sau 2. Evoluţia perechilor la Reghin a fost destul de mulţumitoare pentru ce ne-am propus, au fost totuşi mici desincronizări, mai ales la standard, dar mai avem la dispoziţie o săptămână până la IDSF şi două săptămâni până la Cupă, timp în care sperăm să aducem perechile în forma maximă şi să ne atingem obiectivele propuse”, ne-a declarat Andreea Adam, antrenorul copiilor.


Articole înrudite