
Handbalul feminin gălățean la nivel de senioare traversează o perioadă grea. După ce, în special după 1989, echipele care au reprezentat Galațiul obțineau rezultate importante – dintre care amintim: medalii de bronz în Campionatul Național, o finală de Cupa României pierdută în fața Oltchimului, numeroase participări în cupele europene etc. – acum lucrurile s-au schimbat și nu în bine.
După ce a retrogradat din Liga Florilor, CSM Galați a schimbat garnitura și banca tehnică. Echipa gălățeană pregătită de Valeriu Costea a fost învinsă sâmbătă, la Sala Dunărea, de CSM Roman, o candidată la promovare în acest sezon.
Scor final: 21-30 (14-13). Fetele noastre au ținut ritmul 35 de minute, după care romașcancele și-au valorificat experiența superioară și au reușit prima victorie la Galați.
Lotul gălățean: Ioana Popoiu, Raluca Crăciun, Laura Oprișan – Miruna Baldovin (3 goluri), Bianca Purice-Susanu, Maya Darie (3 g), Anna Isac (1 g), Denisa Constandache (2 g), Lavinia Lazăr, Alexia Bucner (1 g), Daria Radu, Bianca Trincă (2 g), Raluca Dinu (1 g), Rebeca Șucălescu, Bianca Zegrean (8 g), Alessia Emanoil.
După 5 etape în Divizia A, Seria B, CSM Galați ocupă locul 7 cu 3 puncte și va juca următorul meci pe 10 octombrie, în deplasare, cu HCF Piatra Neamț.
Sursa foto: Sportul Ilustrat