28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vară fierbinte pentru baschetul juvenil românesc. Naţionala feminină Under 18 se află din data de 5 iunie în cantonament la Cluj Napoca şi se pregăteşte asiduu pentru Campionatul European Divizia A, care se va disputa în perioada 26 iulie - 5 august la Bucureşti. Tricolorele au fost repartizate în grupa B alături de Turcia, Rusia şi Grecia şi au ca obiectiv menţinerea în prima divizie. Clubul gălăţean Phoenix va fi reprezentat de Iulia Răileanu, jucătoare pe care specialiştii o văd titulară. „Până acum, am pus accent pe latura fizică şi pe cea tehnico-tactică a antrenamentelor. De miercuri până vineri vom pleca la Budapesta, unde vom susţine trei jocuri cu naţionala similară a Ungariei. Apoi ne vom întoarce la Cluj, pentru ca în perioada 27 iunie - 1 iulie să participăm la un turneu la Kiev. Vom primi trei zile libere, după care ne vom muta cartierul cu arme şi bagaje la Timişoara sau Drobeta Turnu Severin. Omogenizarea este foarte importantă şi tocmai din acest motiv vom mai juca şi cu Serbia, iar din 12 iulie ne vom stabili la Bucureşti şi vom intra în febra competiţiei”, ne-a declarat Iulia Răileanu, care la turneul final Under 18 ce a avut loc la începutul acestei luni la Tg. Secuiesc a cucerit nu mai puţin de trei premii individuale.

Articole înrudite