29 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Agitaţia şi interesul în jurul echipei Oţelul sunt mari. Luni seara, mai multe siteuri şi bloguri de specialitate anunţau că Narcis Răducan a fost instalat în funcţia de director general al clubului gălăţean. Sursele noastre ne-au confirmat acest lucru chiar dacă, aşa cum a precizat Marius Stan, directorul general în funcţie şi primarul municipiului Galaţi, un anunţ oficial în acest sens urmează să se facă la sfârşitul lunii, când Oţelul va fi preluat de noii investitori. Deşi nu se mai află în graţiile antrenorului Dorinel Munteanu, Gabriel Paraschiv, care mai are contract şi ca jucător cu gruparea roş-alb-albastră încă un an şi jumătate, este mare favorit să preia funcţia de director general adjunct. În această situaţie, previzibilă de altfel, „Para” va deveni şeful lui „Munti” şi vom vedea cum se vor înţelege cele două părţi. Narcis Răducan s-a născut pe 23 septembrie 1974 la Focşani, în perioada 2008 -2010 a fost director sportiv la Unirea Urziceni, formaţie care a jucat în grupele UEFA Champions League, după care a ocupat aceeaşi funcţie şi la Steaua Bucureşti.


Articole înrudite