30 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ori la bal, ori la spital
Ori la bal, ori la spital
Divizia A1 la volei masculin programează în acest weekend partidele penultimei etape din tur. Iubitorii sportului cu mingea peste plasă din oraşul de la Dunăre sunt aşteptaţi să vină în număr mare la sală, pentru că voleibaliştii de la CSU au mare nevoie de sprijinul lor în tentativa lor de a nu pierde contactul cu echipele care luptă să prindă măcar locul X la finele sezonului regulat. „Este un meci foarte important pentru noi, cu o victorie ne-am apropia de locul X, care ne-ar ajuta să prindem un culoar favorabil în play-out. Am întâlnit Clujul în avanpremiera sezonului, în Cupa României, au fost două jocuri pe muchie de cuţit pe care le-am pierdut cu 3-2. Calculele pe care le-am făcut dinainte, ne-au arătat că ne vom bate cu ei pentru supravieţuire. Dar, uite că echipa din Cluj, una periculoasă şi omogenă, cu jucători care joacă de 4-5 ani împreună, s-a autodepăşit şi a obţinut câteva victorii surprinzătoare în faţa unor adversari mai bine cotaţi. Sper ca băieţii noştrii să conştientizeze importanţa jocului şi să evolueze la fel ca în primele două seturi cu Timişoara”, ne-a declarat antrenorul gălăţean Nelu Ivanov. Cu două etape înainte de finalul turului, CSU Galaţi ocupă poziţia a XI în clasament cu 4 puncte, în timp ce clujenii se situează pe locul X cu nouă puncte la egalitate cu CSM Bucureşti şi SCMU Craiova. Celelalte  meciuri ale rundei sunt: Universitatea Timişoara - CVM Tomis Constanţa, Dinamo Bucureşti - CSM Agronomia Bucureşti, SCMU Craiova - Unirea Dej, Ştiinţa Explorări Baia Mare - Remat Zalău.


Articole înrudite