14 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai bine mai târziu decât niciodată. Vineri după-amiază a avut loc deschiderea magazinului oficial al clubului fanion din oraşul nostru, care este amplasat pe strada  Brăilei nr.29 în vecinătatea Sucursalei BRD iar începând de astăzi suporterii Oţelului îşi vor putea achiziţiona orice fel de articole cu sigla echipei favorite (tricouri, fulare, şepci, insigne, brăţări) dar şi produse Masita de catalog (echipament oficial şi mingi), revista oficială sau cele două cărţi publicate despre echipa noastră de suflet: „Campioana României” şi „Străjerii Moldovei”. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a numeroşi invitaţi, care au recunoscut la unison utilitatea unui astfel de magazin în oraşul de la Dunăre.
Declaraţii
Dragoş Ghiuţă - director marketing FC Oţelul: „Un nou vis al nostru, al tuturor, s-a împlinit astăzi: ultima promisiune făcută suporterilor gălăţeni, deschiderea magazinului. Ne-am ţinut de cuvânt, chiar dacă mai târziu decât ne-am fi dorit. Este un mic pas spre normalitate, pe care l-am făcut din banii proprii, poate din cauza asta a durat aşa de mult. Sper să fim nevoiţi să aducem din ce în ce mai multe tricouri şi o gamă diversificată de produse. Nu pot să spun ce tricou se va vinde cel mai bine, dar noi ne dorim să dăm campioni”.
Cătălin Voicu - reprezentant Masita: „Cea mai mare onoare pentru noi este această colaborare cu Oţelul. Sper din tot sufletul ca la anul să fim din nou campioni. Magazinul este ceea ce-şi doresc suporterii, vom încerca să ne extindem pe parcurs”.
Alejandro Viglianti - jucător Oţelul: „Este frumos magazinul, este bine ca suporterii şi oraşul să aibă reprezentanţa de echipament şi cât mai mulţi să fie îmbrăcaţi în culorile roş-alb-albastre. Mi-aş dori ca cel mai bine să se vândă tricourile cu băieţelul meu, Juliano”.
Viorel Tănase - fost jucător Oţelul: „Mă bucur pentru deschiderea acestui magazin. Şi pe vremea mea s-a dorit să se realizeze, dar, din diverse motive, nu s-a reuşit decât acum. În sfârşit, suporterii vor avea de unde să-şi achiziţioneze materiale promoţionale. Eu sper ca gălăţenii să vină în număr mare, să-şi cumpere fulare şi tricouri. Chiar eu personal vreau să-mi iau un tricoul al lui Viglianti, un jucător care evoluează pe postul pe care m-am consacrat şi eu şi pe care-l simpatizez”.


Articole înrudite