

Finala la simplu feminin, programată duminică, a adus faţă în faţă la fileu pe Giulia Safina Popa, favorita 5, şi italianca Chiara Fornasieri. Spre satisfacţia publicului prezent, calculele hârtiei au fost respectate şi românca de 16 ani s-a impus cu 6-4, 6-3, reuşind să-şi adjudece primul titlu ITF din carieră.
Sâmbătă a avut loc finala în proba de dublu. După un meci dramatic, principalele favorite, româncele Alesia Breaz – Cristiana Nicoleta Todoni, au câştigat, scor 6-1, 5-7, 10-8, confruntarea cu perechea Melissa Boydan – Marea Britanie / Madhurina Sawant – India.
Valoarea totală a premiilor a fost de 15.000 USD.
Sursa foto: Sportul Ilustrat