07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Selecţionata Under 16 a Galaţiului - calificată, dar fără sprijin
Selecţionata Under 16 a Galaţiului - calificată, dar fără sprijin
Federaţia Română de Fotbal a repartizat formaţiile calificate în şase serii a câte patru echipe, având în vedere ca acestea să fie cât mai apropiate geografic şi să nu fie mai mult de două în noua grupă care s-au întâlnit în prima fază. Selecţionata Galaţiului a fost repartizată în prima serie, alături de Bacău, Neamţ şi Brăila. „Sita a cernut şi acum ne luptăm cu echipe care sunt susţinute puternic de Asociaţiile Judeţene de Fotbal. Bacăul, de exemplu a beneficiat anul trecut de un buget separat de 500 milioane şi va reprezenta cel mai puternic adversare. În cel mai scurt timp, împreună cu Liviu Ciobotariu, urmează să avem o întâlnire cu domnul Rainea şi sunt convins că vom găsi o soluţie să putem face şi noi o pregătire cât mai bună. Obiectivul este creşterea de fotbalişti care în cel mai scurt timp să fie promovaţi la echipele de seniori din eşaloanele superioare. Cu un joc bun, sunt sigur că vor apare şi rezultatele”, ne-a declarat antrenorul principal Marius Cosoreanu. Conducerea tehnică formată din Marius Cosoreanu, Ionuţ Niculcea şi Alex Iliuciuc are la dispoziţie următorul lot de jucători: Odainic, Vida, Cernat, Purice, Popovici, T. Dumitru, Toma, Ene, Răgălie, Ciobanu, Năvălici, Oprea, Mircaş, Comşa, Petcu, Vasilachi, Boubătrân, D. Munteanu, Stancu, Enache, Moroşanu, Onea, Dragoş Munteanu, Felea, Ion, Ed. Dumitru, Tănase, Radu, Stoian, Stănescu, Ciobanu şi Roşcan. Celelalte serii se prezintă astfel: Vrancea, Constanţa, Bucureşti, Călăraşi (seria 2); Braşov, Bistriţa Năsăud, Iaşi, Suceava (seria 3); Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Prahova (seria 4); Timişoara, Gorj, Dolj şi Caraş Severin (seria 5); Cluj, Bihor, Hunedoara, Mureş (seria 6).

Articole înrudite