07 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sâmbătă şi duminică a fost sărbătoare mare la Pechea. Fosta mare handbalistă Steluţa Lazăr Luca, în prezent antrenor secund la Oltchim Rm. Vâlcea, în cadrul unei manifestări emoţionante organizate de primarul Marin Nicolae, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi clubul Oltchim, a primit titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii sale natale. Festivitatea s-a organizat în sala de sport a Liceului Tehnologic Costache Conachi şi a fost urmată de prima ediţie a Cupei Steluţa Luca, un turneu de minihandbal rezervat fetiţelor de 13-15 ani. Au participat opt echipe, împărţite iniţial în două grupe: Pechea, Iveşti, Schela, Şendreni respectiv HC Danubius, Handbal Art, LPS Brăila şi Danubius 2010. După două zile pline, ierarhia finală a arătat astfel: 1. Pechea (antrenori Doru Balmuş şi Florin Ibrian); 2. LPS Brăila; 3. Danubius 2010 (antrenor Manuel Ivan); 4. Iveşti; 5. HC Danubius; 6. Şendreni; 7. Handbal Art; 8. Schela. Organizatorii au oferit şi premii individuale, după cum urmează: cel mai bun portar: Mădălina Moraru (HC Danubius); golgetera turneului: Nicoleta Anghel - Iveşti; cea mai bună jucătoare: Mădălina Ionescu - Pechea; cea mai tehnică: Denisa Popovici (HC Danubius). Toţi copiii au primit diplome, tricouri, mingi, dulciuri iar primele trei clasate şi cupe. „Competiţia a fost o reuşită din toate punctele de vedere şi ne dorim ca ea să devină o tradiţie. A fost şi o bună propagandă făcută handbalului, am observat cu mare bucurie că este un sport îndrăgit, sunt copii talentaţi şi în mediul rural, care trebuie sprijiniţi să facă pasul spre performanţă”, ne-a declarat Andrei Luca, vicepreşedintele de la Oltchim şi soţul sărbătoritei.

Articole înrudite