
La finalul partidei cu Metaloglobus, scor final 2-2, antrenorul Oţelului Galaţi, Stjepan Tomas, a concluzionat:
„Am spus înainte de meci că nu va fi uşor. Eram favoriţi, dar dacă intrăm aşa în meci… Nu am avut spirit, agresivitate, iar adversarul a înscris de două ori. A fost greu să revenim, dar am arătat că avem caracter şi am luat un punct.
Nu am fost mulţumit, am pregătit echipa toată săptămâna şi le-am spus că va fi cel mai greu meci din campionat, nu există meciuri uşoare. Dacă nu intri pe teren cu mentalitatea potrivită, se întâmplă astfel de lucruri. Ciobanu a simţit ceva de la meciul trecut, nu era 100%. Când a intrat, a simţit ceva muscular. Sperăm să îl recuperăm.
Avem un meci pe teren propriu cu Farul, iar apoi în deplasare cu Petrolul. Sper ca jucătorii să înţeleagă că dacă nu vom avea mentalitatea potrivită, nu vom câştiga puncte.”
Foto: Sportul Ilustrat