03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a învins campioana Bulgariei
United a învins campioana Bulgariei

Sala Polivalentă Dunărea a găzduit sâmbătă seara partida amicală internaţională dintre United Galaţi şi Cernomore Varna. Partida a fost aprig disputată şi a constituit un test util pentru cele două echipe în perspectiva jocurilor oficiale ce vor urma. Campioana Bulgariei a fost un adversar de calibru, cu jucători arţăgoşi ce au pus osul şi destul de tehnici. Formaţia pregătită de David Asandei, deşi a avut ceva de furcă, a avut iniţiativa şi a câştigat la limită dar absolut meritat. Oaspeţii au deschis scorul după numai 10 secunde prin Zvetanov, cel mai rapid gol văzut vreodată la Galaţi, dar avantajul nu a durat decât vreo două minute, pentru că Bâgu a restabilit egalitatea. Până la pauză ambele echipe au irosit câteva ocazii. Un fapt hazliu şi mai rar întâlnit s-a consumat în min.15, când, la o contră, mingea de joc s-a spart de i-au sărit fulgii. Spectacolul a continuat şi în repriza a doua, Ivan şi-a adus echipa pentru prima dată în avantaj dar Nenkov a restabilit egalitatea cu un gol spectaculos. Golul victoriei l-a realizat internaţionalul de tineret Buleandră, cu şase minute înainte de final. Rezultat final: United - Cernomore 3-2 (1-1). Lotul folosit: Toniţa - Cojoc, Ivan, Bâgu, Apostol, Tudose, Grecu, Iorga, Buleandră, Cireş. Partida revanşă a avut loc duminică după închiderea ediţiei.


Articole înrudite