23 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United debutează în finală la Deva cu gândul la primul event din istoria clubului
United debutează în finală la Deva cu gândul la primul event din istoria clubului

Finala sezonului 2021-2022 din Liga 1 la futsal va aduce faţă în faţă pe Autobergamo Deva şi United Galaţi. Cele două echipe gălăţene s-au mai întâlnit deja de patru ori până acum: de două ori în sezonul regulat: 2-2 la Deva, 3-2 la Galaţi pentru United, 5-3 pentru Autobergamo în etapa a II-a a turului suplimentar la Deva, iar cel de-al patrulea duel direct a fost consemnat în finala Cupei României ce s-a disputat în sala Polivalentă Dunărea în care tigrii lui Florin Ignat s-au impus după o revenire senzaţională cu 5-4, după ce la un moment dat au fost conduşi cu 4-1. Finala se va disputa după sistemul 3 victorii din 5 partide. Primele două confruntări vor avea loc pe 3 şi 4 mai în sala sporturilor din Deva, de la ora 18.00 şi vor fi transmise pe canalul Digisport 4.
„Sunt convins că vor fi meciuri viu disputate cum au fost şi precedentele patru din actualul sezon. O finală de campionat are o încărcătură aparte, jucăm în deplasare, o să fie foarte greu, dar vom încerca să obţinem maxim din primele două meciuri. Din fericire, pentru prima oară în acest sezon în care ne-am confruntat cu multe probleme, avem lotul complet, băieţii sunt motivaţi să ofere un spectacol sportiv de calitate. Faţă de finala Cupei, Deva şi-a schimbat staff-ul tehnică, cu siguranţă ne-au pregătit surprize, dar nu ne temem. Săptămâna viitoare, finala se va muta la Galaţi, vom juca cu trofeul pe masă în faţa minunaţilor noştri suporteri şi ne dorim ca noi să fim în avantaj”, a precizat antrenorul-jucător Florin Ignat. Meciul 3 este programat pe 9 mai în sala Polivalentă Dunărea, de la ora 20.00, iar meciul 4, dacă va fi cazul va avea loc pe 10 mai, de la ora 19.00, tot în oraşul de la Dunărea. Dacă scorul la general va fi 2-2, meciul decisiv care va desemna campioana se va disputa pe 14 mai la Deva.


Articole înrudite