20 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United i-a transferat pe portughezul Coco şi brazilianul Rafinha
United i-a transferat pe portughezul Coco şi brazilianul Rafinha

Reprezentanta Galaţiului în Liga I la futsal a jucat finala în ultimele două sezoane, dar a avut neşanşă şi a fost nevoită să se mulţumească cu locul doi. Conducerea administrativă îşi doreşte foarte mult să depăşească toate barierele şi să obţină în premieră titlul de campioană naţională în viitorul sezon. Faţă de ultima ediţie de campionat au intervenit schimbări atât la nivelul băncii tehnice cât şi în componenţa lotului de jucători. Florin Ignat s-a întors acasă, şi-a pus ghetele în cui dar va fi noul antrenor principal. „Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să îl convingem pe Ignat să vină acasă, după cum prea bine unii dintre suporterii noştri ştiu, el este gălăţean şi s-a mutat cu ani în urmă în partea Ardealului unde a făcut performanţă cu fotbalul de sală. Acum am reuşit să parafăm o colaborare cu el pentru următorul sezon, sperăm noi o colaborare cât mai fructuoasă, şi de ce nu să putem continua mai departe. Este persoana, care cred eu că ar putea să ne ajute să trecem peste pragul ăsta psihologic. De două sezoane încoace, după cum bine ştiţi, ajungem până acolo, ultimul pas, dar acolo ne împiedicăm”, a afirmat managerul sportiv de la United, Cristi Ştefu. Marţi seara au fost perfectate două transferuri. Este vorba de portughezul Nuno Alexandre Vieira Coco, un jucător experimentat de 37 de ani, care a jucat în Italia şi Rusia, dar şi în România în urmă cu două sezoane la Autobergamo Deva, care a învins după o finală dramatică, 3-2 la general pe United şi de Rafael Cristiano De Souza, 30 de ani, un jucător ce are dublă cetăţenie braziliană şi italiană, care a evoluat în Italia. Reunirea echipei gălăţene va avea loc pe 25 iulie. United va organiza pe 11-12 august la sala Polivalentă Cupa Dunării - Nicolae Rainea unde au confirmat participarea: Dinamo Chişinău, campioana Moldovei şi calificată în UEFA Futsal Cup şi Dunărea 2005 Călăraşi, cea de-a patra echipă urmând să fie anunţată ulterior. Primul joc oficial va fi cel mai probabil pe 22 august în Supercupa României, United va întâlni Informatica Timişoara, deţinătoarea eventului în sezonul precedent când a câştigat campionatul şi cupa.


Articole înrudite