Victorie de trei puncte pentru CSM Arcada la Baia Mare în campionat Recomandat

Luni, 31 Octombrie 2022 08:47
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Campioana României la volei masculin se întoarce la Galaţi după vreo 12 zile. După ce miercuri şi-a parafat calificarea în 16-imile CEV Cup la Kragujevac - Serbia, CSM Arcada a jucat sâmbătă la Baia Mare cu Ştiinţa Explorări, în cea de-a patra etapă din Divizia A1. Băieţii lui Sergiu Stancu au trecut cu bine peste starea de oboseală normală, şi-au respectat statutul de favorită şi chiar dacă au cedat setul trei au obţinut o victorie logică. Rezultat final: Ştiinţa Explorări Baia Mare - CSM Arcada Galaţi 1-3 (-10, -23, 22, -16).
Echipa gălăţeană a început partida în formula: Butnaru 4 puncte, Bartunek 2 p, Madsen 15 p, Magdaş 1 p, Malescha 16 p, Bala 10 p - Kantor, libero. Au mai intrat: Sobirov 12 p, Lescov, Raţă 1 p, Talpă 2 p, Mihălescu, Cristudor - libero. CSM Arcada ocupă locul 2 în clasament cu 8 puncte şi o restanţă cu Rapid Bucureşti, care se va disputa pe 7 decembrie. Următorul meci este programat sâmbătă, 5 noiembrie, în sala Polivalentă Dunărea, cu Ştiinţa Bucureşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu