La Tribunalul Galaţi, astăzi a fost primul termen în vederea verificării stadiului procedurii în dosarul privind concordatul preventiv al combinatului siderurgic Liberty Galaţi. Fiind un termen intermediar, nu s-au întâmplat prea multe.
Instanţa a rămas în pronunţare până pe 26 mai 2025 pe apeluri, iar pe fond cauza va avea următorul termen pe data de 16 septembrie 2025.
Rezoluţia instanţei la termenul de astăzi, 21 mai 2025, a fost următoarea ”Constată că la dosarul cauzei a fost depus Planul de restructurare a debitoarei în conformitate cu prev. art. 24 alin. (8) din Legea nr. 85/2014. Constată că la dosarul cauzei au fost depuse o serie de înscrisuri reprezentând opţiuni de vot şi opoziţii cu privire la planul de restructurare, cereri de acces la dosarul electronic, note de şedinţe cu referire la respingerea cererii de omologare a planului. Prin raportare la prev. art. 26 şi urm. din Legea nr. 85/2014 înaintează debitoarei şi administratorului concordatar opţiunile de vot şi opoziţiile la planul de restructurare pentru a fi valorificate în procedura negocierii cu creditorii. Admite cererile de acces la dosarul electronic formulate de creditorii afectaţi de planul de restructurare. Constată că nu a fost formulată o cerere de omologare a planului astfel încât nu pot fi valorificate notele de şedinţă prin care se solicită respingerea unei astfel de cereri. Stabileşte termen la data de 16.09.2025, ora 11:00 în vederea verificării stadiului procedurii”.
Reamintim că Tribunalul Galaţi a admis concordatul preventiv pentru Liberty Galaţi pe data de 5 martie 2025.