28 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pe unde va trece Drumul Mare de Centură al Galaţiului care va costa 1,2 miliarde lei
Pe unde va trece Drumul Mare de Centură al Galaţiului care va costa 1,2 miliarde lei

Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică, la sfârşitul lunii august, proiectul de Hotărâre de Guvern care prevede realizarea Variantei de Ocolire (Drumul Mare de Centură) Galaţi. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 1,2 miliarde de lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 42 de luni, adică 3 ani şi jumătate. Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. "Realizarea obiectivului poate atrage şi forţă de muncă locală, în faza de implementare fiind estimate 250 locuri de muncă pe durata de 42 luni estimată pentru execuţie", se arata în proiectul de hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor.

Conform proiectului, traseul variantei de ocolire (FOTO în Galeria de imagini de mai jos!) se desprinde din DN 25 prin Nodul rutier Traian, supratraversează DN 25 şi Calea Ferată Tecuci - Galaţi, traversează Văile Braniştea şi Odobascu, apoi Valea Rusca Mare, după care se îndreapta spre nord - vest, pe la originea Văii Obreja, apoi spre sud - est, traversând Balta Mălina pe la originea acesteia, la sud de localitatea Smârdan. După traversarea DJ 251, varianta de ocolire se îndreaptă spre nord - est, trece de pe zona de platou, în campia Brateşului şi a Prutului, trece prin apropierea colţului din nord a Lacului Brateş, îndreptându-se spre DN 2B. DN 2B spre Vama Giurgiuleşti este situat în vecinatatea căii ferate, traseul existent trebuie deplasat în partea stângă, cu scopul racordarii variantei de ocolire la acesta printr-un sens giratoriu. De asemenea, pentru realizarea investiţiei este nevoie de lucrări la mai multe poduri, pasaje şi viaducte, precum Viaductul Traian (Pasaj peste CF Tecuci - Galaţi, Pasaj peste DN 25 şi Pod peste pârâul Bârlădel) sau pasaje peste canale de irigaţii sau desecare.

În momentul de faţă, municipiul Galaţi este traversat de DN 2B (E 87/E584) prin care se asigură traficul de tranzit spre punctul de frontieră Giurgiulesti, DN 25, DN 26 prin care se asigură traficul spre punctul de frontieră Oancea, iar spre municipiu converg şi DN 22B, DN 22E, DJ 521, astfel, pentru scoaterea traficului de tranzit în afara municipiului, s-a studiat realizarea unei variante de ocolire. Lungimea totală a variantei de ocolire a municipiului Galaţi este de 33,600 km. Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii este 09 septembrie 2019.


Articole înrudite