10 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Taximetriştii protestează marţi în Galaţi
Taximetriştii protestează marţi în Galaţi

Taximetriştii gălăţeni ies în stradă, marţi, 20 iunie 2023, alături de alte 29 de oraşe din ţară, în cel mai amplu protest privind interzicerea transportului alternativ.

În numele taximetriştilor gălăţeni, Dublea Marian-Decebal, organizator al protestului pe patru roţi din Galaţi, anunţă că, "în colaborare cu Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) Filiala Cluj, reprezentativă la nivel naţional prin preşedintele Daniel Mitrea, organizăm, marţi, 20 iunie 2023, începând cu ora 11.00, o acţiune de protest, privind abrogarea legii 204/2019 adoptată în urma OUG 49/2019".

"Având în vedere că taximetria este un serviciu de utilitate publică conform legii 38/2003, dorim să atragem atenţia tuturor autorităţilor publice că noi, taximetriştii, cerem abrogarea OUG nr. 49/25.06.2019, precum şi eliminarea dublei măsuri în interpretarea şi aplicarea legii privind transportul alternativ (controale, fiscalizare, obligaţii legale). În vederea semnalării acestui lucru, Grupul Taximetriştilor Gălăţeni organizează o acţiune de protest în municipiul Galaţi", potrivit sursei citate.

Traseul protestului

Plecarea se va face la ora 11.00 de la Universitatea Danubius, continuând pe bulevardul Galaţi, strada Oţelarilor, dreapta pe strada Stadionului, stânga pe bulevardul Dunărea, continuând pe bulevardul Marea Unire (faleza superioară), stânga pe strada Regiment 11 Siret - sediul ITM, dreapta pe strada Brăilei - sediul ANAF, stânga pe strada Domnească - Primăria Galaţi şi Prefectura Galaţi, stânga pe strada Eroilor - Consiliul Judeţean Galaţi, stânga pe strada Nicolae Bălcescu, dreapta pe strada Brăilei - sediul ARR, iar protestul se va sfârşi cu deplasarea grupului de organizatori în parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor pentru declaraţii de presă.

Iniţiativei pornite de către ANPOTRT Filiala Cluj i s-au alăturat încă 29 de oraşe din ţară, mai exact: Alba-Iulia, Arad, Adjud, Aiud, Bacău, Baia Mare, Bucureşti, Blaj, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Craiova, Făgăraş, Focşani, Galaţi, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Piteşti, Sibiu, Suceava, Iaşi, Târgu-Jiu, Tulcea, Timişoara, Mediaş, Ocna Mureş, Ploieşti, Sebeş, Sighişoara, în ceea ce va fi cel mai amplu protest al taximetriştilor români privind interzicerea transportului alternativ.

"ANPOTRT este reprezentativă la nivel naţional şi îşi propune să lupte împreună cu noi pentru susţinerea şi promovarea intereselor profesionale ale operatorilor din cadrul asociativ, ale angajaţilor acestora şi tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul taximetriei. De asemenea, susţinem interesele statului român şi promovăm susţinerea unui cadru şi climat concurenţial adecvat în piaţa relevantă a serviciilor de utilitate publică, respectiv a segmentului de transport al persoanelor în regim de taxi şi/sau închirieri de autoturisme cu sau fără şofer dedicate transportului acestora", precizează Dublea Marian-Decebal, organizator al protestului pe patru roţi din Galaţi.

! Echipele celor 30 de oraşe vor avea panglici tricolore la oglinzile retrovizoare şi antena taxi, iar sloganurile şi banerele vor fi puse pe geamurile laterale spate şi lunetă.


Articole înrudite