05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Turnul Babel, la Galaţi, pentru patru zile
Turnul Babel, la Galaţi, pentru patru zile

Aşa cum gălăţenii s-au obişnuit în ultimii ani, dacă este august, spunem cultură tradiţională, spunem folclor de clasă. O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor "Doina Covurluiului" începe azi, pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
Managerul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" (CCDJ) Galaţi, artistul plastic Sergiu Dumitrescu, a lansat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la "scenă deschisă", seria manifestărilor folclorice care vor bucura concetăţenii cu ocazia sărbătorii religioase de Sf. Marie Mare, începând de joi, 14 august şi până duminică, 17 august. "Vom avea un adevărat Turn Babel atât pe scenă, cât şi în spatele ei, cu ocazia organizării acestui eveniment, în condiţiile în care circa 1.000 de oameni sunt implicaţi în desfăşurarea activităţilor", a subliniat Sergiu Dumitrescu. Oficialul gălăţean a ţinut să sublinieze că, şi de această dată, manifestarea se va ridica la o valoare nemaiîntâlnită, mai ales că unele dintre cele 11 ansambluri folclorice ce vor evolua în Festival provin şi din cele mai exotice locuri ale lumii: Algeria, Ghana, Israel, Norvegia, Letonia, dar şi din Bulgaria, Grecia, Polonia, Serbia, Slovacia şi Turcia. "Selecţia a fost destul de dură, în condiţiile în care evenimentul de la Galaţi este înscris, de câţiva ani, în lista celor mai importante manifestări de gen la nivel internaţional promovate de Comitetul internaţional al Festivalurilor de Folclor", a mai subliniat managerul CCDJ.
De altfel, directorul Festivalului gălăţean din acest an, Ion Chiciuc, a declarat că pentru participarea la Galaţi au primit aproape 90 de solicitări din diverse colţuri ale lumii. "Noutatea este că zece dintre ansamblurile participante sunt nou venite în Festival. Singura trupă care se află pentru a doua oară la Galaţi este cea din Algeria, care a insistat să participe şi în acest an susţinând că s-au simţit extraordinar data trecută şi vor veni cu un nou program de prezentare", a amintit Ion Chiciuc.
O altă surpriză este că ansamblul din Ghana, care numără în jur de 16 persoane, va fi însoţit şi de unul dintre reprezentanţii regionali ai uneia dintre regiuni, un rege ghanez, cu suita sa.
De asemenea, o altă noutate este participarea numeroasă a ansamblurilor înscrise, peste 350 de oameni evoluând pe scenă în cele patru zile de Festival. De altfel, cel mai numeros grup este cel din Serbia, cu 40 de participanţi.
Cu această ocazie s-a luat şi iniţiativa creării unui stand de prezentare şi vânzare a produselor şi materialelor tradiţionale de promovare a ţărilor din care fac parte grupurile folclorice prezente.
Anul acesta organizatorii s-au gândit ca ansamblurile străine să evolueze şi în alte localităţi din judeţ. Astfel, la Tecuci vor merge Grupul folcloric "Klepp leikarring" din Norvegia şi Ansamblul folcloric "Zornitza" din Bulgaria. În comuna Nămoloasa vor evolua Ansamblul folcloric "Ritenitis" din Letonia şi Ansamblul folcloric "Fen Bladi" din Algeria. În comuna Şiviţa va participa Ansamblul folcloric polonez "Anilana", iar în comuna Valea Mărului vor merge Ansamblul folcloric "Meraklides" din Grecia şi Ansamblul folcloric de muzică şi dans "Hwidiem" din Ghana.
Gălăţenii prezenţi pe esplanada din municipiu vor mai putea urmări, sâmbătă şi duminică, şi recitalurile a doi dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de muzică populară românească, Maria Dragomiroiu şi Ilie Roşu.

Vineri, Ziua Marinei şi Ziua gălăţenilor de pretutindeni

Festivităţile dedicate Zilei Marinei se vor desfăşura anul acesta la Palatul Navigaţiei, în zona terminalului pentru pasageri. Din program nu vor lipsi ceremonialul militar, ceremonialul religios, parada navală, tradiţionala cursă de ambarcaţiuni cu rame, pe Dunăre, între Brăila şi Galaţi, alocuţiunile oficialităţilor, lansarea crucii de flori, dar nici spectacolele de teatru sau concertele, care vor avea loc pe scenele de pe Faleza Inferioară a Dunării şi Casa de Cultură a Sindicatelor. (M.A.S.)

Programul manifestărilor
10.30 - Teatrul de păpuşi: ”Cei trei purceluşi” (Foişor Faleză)
11.15 - Start în cursa nautică Brăila – Galaţi (Port Brăila)
14.00 - Sosire cursă nautică Brăila Galaţi (Ponton Bac Galaţi)
17.00 - Concert de muzică de promenadă şi sosirea invitaţilor (Palatul Navigaţiei)
17.15 - Ceremonial militar (Palatul Navigaţiei)
17.30 - Ceremonial religios
17.50 - Alocuţiunile oficialităţilor
18.15 - Defilarea Gărzii de Onoare
18.25 - Lansarea crucii din flori (Terminal pasageri)
18.30 - Paradă şi exerciţii navale
19.00 - Festivalul de Folclor: Israel, Serbia, Letonia (Casa de Cultură a Sindicatelor)
21.00 - Concert „Pasărea Colibri” (Casa de Cultură a Sindicatelor)
22.00 - Concert „Proconsul” (Casa de Cultură a Sindicatelor)

În perioada 16-17 august, invitaţie pentru pescarii gălăţeni

Galaţiul va găzdui în perioada 16-17 august festivalul „Fir întins”, proiect organizat de Primăria Galaţi din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional pentru Pescuit (POP), având o durată de 10 luni, iar valoarea finanţată de CE este de 409.000 de lei. Potrivit informaţiilor furnizate de către Primăria Galaţi, obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea produselor şi serviciilor locale în Zona Pescărească din Municipiul Galaţi, contribuind astfel la atingerea obiectivelor şi indicatorilor măsurii, şi anume creşterea competitivităţii economice a zonei, dezvoltarea activităţilor de piscicultură, pescuit şi procesare a peştelui. „Activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestui eveniment cu profil pescăresc sunt următoarele: concurs de pescuit pentru adulţi şi copii – „Cupa Familia”, organizarea unei expoziţii cu profil pescăresc (bărci, echipamente, unelte şi accesorii de pescuit pentru agrement), schimb de bune practici şi promovarea de tehnologii moderne în acvacultură în cadrul unui simpozion, festival folcloric, distribuirea de broşuri, pliante de informare”, a precizat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi . În continuare vă prezentăm detaliat programul manifestărilor care vor avea loc în perioada 16-17 august. Magda CONDOS


Articole înrudite