Autorităţile sanitare americane au aprobat un nou antibiotic pentru tratarea infecţiilor urinare, o problemă medicală care afectează peste 100 de milioane de persoane pe an la nivel mondial, în special
Autorităţile sanitare americane au aprobat un nou antibiotic pentru tratarea infecţiilor urinare, o problemă medicală care afectează peste 100 de milioane de persoane pe an la nivel mondial, în special
YouTube va permite în curând utilizatorilor să adauge „notiţe” care vor oferi context pentru unele dintre videoclipurile sale, ca parte a unei noi funcţii care va fi iniţial lansată în
Alertă alimentară în SUA! Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în Statele Unite în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, precizând că este puţin probabil ca
Un rinichi de porc modificat genetic a fost transplantat în Statele Unite pentru a doua oară la o persoană în viaţă, care a primit în acelaşi timp şi o pompă
Rusia şi Statele Unite plănuiesc încă două zboruri comune spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până în 2025, în pofida relaţiilor tensionate dintre cele două puteri mondiale, informează DPA.Prim-ministrul Mihail Mişustin
Ambasada Statelor Unite în România anunţă vânzarea a 54 de tancuri de luptă M1A2SEPv3 din Statele Unite pentru România, ca parte a unui pachet important de echipamente militare şi servicii.
O premieră mondială în chirurgie aduce o rază de speranţă pentru persoanele care şi-au pierdut funcţia vizuală la nivelul unuia dintre ochi: medicii americani au anunţat joi că au efectuat
Corul Madrigal revine în Statele Unite după 35 de ani, într-un ”turneu aniversar grandios” la Washington, New York, Chicago şi Seattle, cu recitaluri în Catedrala Naţională a SUA şi Congresul
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi autorităţile sanitare din Statele Unite au anunţat zilele trecute că monitorizează îndeaproape o nouă variantă a virusului aflat la originea COVID-19, chiar dacă “deocamdată
O americancă din cinci suferă abuzuri medicale în timpul sarcinii sau al naşterii, potrivit unui studiu recent al autorităţilor sanitare publicat recent, care evidenţiază din nou situaţia de criză ce