
După ce Google a anunţat la finalul anului trecut că a reuşit să ofere compatibilitate cu AirDrop pentru telefoanele Pixel 10, mulţi s-au aşteptat ca Apple să blocheze rapid această funcţie. Totuşi, nu doar că opţiunea a rămas activă, dar a fost extinsă şi la seria Pixel 9, cu excepţia modelului Pixel 9A, orientat spre segmentul de buget.
La fel ca în cazul Pixel 10, majoritatea utilizatorilor Pixel 9 pot trimite şi primi fişiere mai simplu către dispozitive Apple. Fişierele expediate de pe un Pixel către un iPhone, Mac sau iPad apar ca transferuri AirDrop, în timp ce pe partea Android acestea sunt gestionate prin Quick Share. Pentru ca transferul să funcţioneze, dispozitivul Apple trebuie să fie setat ca vizibil pentru toată lumea, opţiune care poate fi limitată la 10 minute, iar telefonul Pixel trebuie, la rândul său, să fie vizibil pentru toţi sau în modul de primire. După aceste setări, este suficientă acceptarea transferului printr-o simplă atingere pentru a realiza schimbul de fişiere între platforme.