Vânzarea Carrefour România către Pavăl Holding (Dedeman) a fost finalizată oficial. Mesajul primit de angajaţii din Galaţi

Vânzarea Carrefour România către Pavăl Holding a fost finalizată oficial astăzi, 30 iunie 2026.

Potrivit unui mesaj intern transmis angajaţilor din Galaţi, tranzacţia, anunţată anterior, a primit toate aprobările de reglementare necesare şi a îndeplinit condiţiile standard pentru finalizarea acesteia.

„Dragi colegi,
Ne bucurăm să vă transmitem o veste importantă pentru viitorul nostru: astăzi, 30 iunie 2026, vânzarea Carrefour România către Pavăl Holding a fost finalizată oficial. Tranzacţia, anunţată anterior, a primit toate aprobările de reglementare necesare şi a îndeplinit condiţiile standard pentru finalizarea acesteia.
Vă mulţumim pentru profesionalismul şi implicarea voastră constantă”, se arată în mesajul intern transmis angajaţilor Carrefour din Galaţi.

Reamintim că săptămâna trecută, Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Pavăl Holding va prelua grupul Carrefour România, inclusiv companiile Carrefour România S.A., Supeco Investment S.R.L., Bringo Magazin S.R.L. şi Columbus Active S.R.L.

„Autoritatea de concurenţă a analizat impactul tranzacţiei atât asupra pieţei achiziţiilor de bunuri de consum, cât şi asupra pieţei de retail alimentar, evaluând relaţiile dintre retaileri şi furnizori, dar şi efectele asupra consumatorilor finali. În urma analizei, Consiliul Concurenţei a concluzionat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei şi nu afectează funcţionarea normală a pieţei din România”, potrivit comunicatului Autorităţii de concurenţă.

Pavăl Holding, controlat de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl, deţine reţeaua de magazine de bricolaj Dedeman şi desfăşoară activităţi în mai multe domenii, inclusiv retail farmaceutic, comerţ cu produse alimentare şi nealimentare, producţia de materiale pentru construcţii, servicii auto şi dezvoltare imobiliară.

Grupul Carrefour operează în România o reţea formată din hipermarketuri Carrefour, supermarketuri Carrefour Market, magazine de proximitate Carrefour Express şi magazine de tip discount Supeco.

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Dacă aţi putea rezolva o singură problemă a Galaţiului, care ar fi aceea?

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...