01 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Interes pentru şomerii gălăţeni cu studii superioare
Interes pentru şomerii gălăţeni cu studii superioare
Oferta locurilor de muncă puse la bătaie până la ora actuală de către 12 agenţi economici care şi-au anunţat participarea la bursa locurilor de muncă care va avea loc pe data de 19 aprilie este diferită de cele precedente, în sensul că pe listă figurează joburi pentru persoanele cu studii superioare. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de către directorul executiv al  AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, până la ora actuală au fost transmise 255 de  invitaţii către agenţi economici, din care 12 au confirmat până la ora actuală prezenţa, oferind un număr de 63 de locuri de muncă. Pe lista joburilor declarate vacante figurează multe posturi adresate celor cu studii superioare, cum ar fi analist programator, inginer sistem, inginer TCM, director comercial, director economic, director marketing, administrator bază date, administrator reţea, senior project manager. De asemenea, patronii gălăţeni mai sunt interesaţi să angajeze agent vânzări, prelucrător prin aşchiere, bucătar, ospătar, coafor, vânzător, specialist vânzări la domiciliul clientului, motostivuitorist. La Tecuci au fost contactaţi 50 de agenţi economici, dintre care 11 şi-au anunţat deja participarea, cu o ofertă de 29 locuri de muncă în profesii şi meserii ca inginer horti-viticol, şofer, asistent balneofizioterapie, asistent kinetoterapie, maseur, agent comercial, coafor, bucătar, ospătar, barman, muncitor necalificat. Conducerea AJOFM Galaţi face în continuare un apel către angajatorii care au locuri de muncă disponibile să participe la bursa locurilor de muncă care va avea loc pe data de 19 aprilie, în Galaţi şi Tecuci, respectiv în holul Universităţii „Dunărea de Jos” şi în incinta fostului cinematograf „Popular” din Tecuci.

Articole înrudite