La Galaţi, începe concursul de inovaţie alimentară Ecotrophelia 2019 Recomandat

Duminică, 26 Mai 2019 00:00
Publicat în Comunitate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociaţia Specialiştilor de Industrie Alimentară din România (ASIAR) alături de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, organizează în perioada 29-31 mai 2019, ediţia a VIII-a a Concursului naţional ECOTROPHELIA România 2019, competiţie studenţească pentru crearea de produse alimentare inovative. La această ediţie şi-au anunţat participarea 11 echipe de studenţi de la cursuri de licenţă şi master din centrele universitare: Galaţi, Bucureşti, Sibiu, Oradea, Suceava şi Timişoara.

Concursul are drept scop încurajarea creativităţii studenţilor în dezvoltarea unor produse alimentare eco-inovative, de calitate, destinate consumului uman şi prietenoase cu mediul înconjurător şi este deschisă tuturor studenţilor înscrişi la programele de studii de licenţă si masterat. Pe de altă parte, ECOTROPHELIA are ca scop şi formarea de personal pentru industria alimentară europeană care să fie bine informat şi să gândească ecologic.

Câştigătorii Fazei naţionale a competiţiei vor reprezenta România la Concursul internaţional ECOTROPHELIA Europe 2019, care va avea loc la ANUGA, Germania în perioada 06-07 octombrie 2019.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu