22 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cel mai mare hotel din România s-a închis definitiv pentru turişti
Cel mai mare hotel din România s-a închis definitiv pentru turişti

Rin Grand Hotel, hotelul din sudul Bucureştiului, de lângă târgul de maşini Vitan, o investiţie de 60 mil. euro, care stârnea controverse la lansarea din 2017, când era anunţat ca "cel mai mare hotel din Europa", s-a închis pentru turişti şi va fi convertit integral în apartamente.
"Pandemia ne-a afectat foarte mult, gradul de ocupare şi veniturile s-au prăbuşit dramatic la Rin Grand Hotel, veniturile au scăzut cu 80%, am adus chiar bani de acasă. L-am închis şi transformăm ultimele camere ce funcţionau în regim hotelier în apartamente. Până în vara anului viitor vom finaliza această conversie", a spus pentru Ziarul Financiar Ionuţ Negoiţă, proprietarul hotelului, fratele lui Robert Negoiţă, primarul sectorului 3. Anul trecut mai funcţionau în regim hotelier 480 din cele aproape 1.500 de camere pe care le avea la deschidere hotelul.

hotel site

Ionuţ Negoiţă, fostul acţionar majoritar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, cu afaceri în turism, dar şi unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte rezidenţiale din Capitală spune că se va concentra doar pe investiţii în zona rezidenţială: "În turism aşteptăm vremuri mai bune. Vom continua investiţiile pe rezidenţial".
La lansarea în 2007, fraţii Negoiţă erau încrezători că cele 1.460 de camere vor fi bine primite de piaţă şi că hotelul Rin Grand Hotel va deveni profitabil în doar câţiva ani. În 2012, doar o treime din capacitatea totală de cazare mai funcţiona în regim hotelier, restul fiind transformată în apartamente care au fost scoase la vânzare. (sursa zf.ro)


Articole înrudite