18 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România are mai puţini poştaşi decât Luxemburgul
România are mai puţini poştaşi decât Luxemburgul

În Uniunea Europeană sunt, în medie, 42 de angajaţi în sectorul serviciilor poştale la fiecare 10.000 de locuitori, ţările cu cea mai ridicată pondere a persoanelor angajate în serviciile poştale fiind Marea Britanie (61 de persoane angajate în serviciile poştale la 10.000 de locuitori), Cehia (60), Slovacia (58), Ungaria (55) şi Slovenia (52), arată datele publicate marţi de Eurostat, informează Agerpres.
La polul opus, ţările membre cu cea mai mică pondere a persoanelor angajate în serviciile poştale raportată la mărimea populaţiei sunt Portugalia (16,5 persoane angajate în serviciile poştale la 10.000 de locuitori), Grecia (16,7), Cipru (17,1), Lituania (24,4), Spania (26,8) şi România (28,1).
Conform acestor cifre, România are mai puţini poştaşi la fiecare 10.000 de locuitori decât ţări precum Luxemburg (30,5), Bulgaria (37,1), Malta (39,1), Lituania (40) şi Estonia (41,8).
În Uniunea Europeană anul trecut erau aproximativ 1,8 milioane de persoane angajate în sectorul serviciilor poştale, echivalentul a 1% din totalul persoanelor angajate în UE. Categoria servicii poştale include activităţile de poştă şi curierat, precum preluarea, transportul şi livrarea de scrisori şi colete. Aproape 1,1 milioane din totalul persoanelor angajate în sectorul serviciilor poştale sunt bărbaţi, reprezentând 60% din totalul forţei de muncă în acest sector.


Articole înrudite