02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Noul  preşedinte al CJ Galaţi, Costel Fotea, vrea să schimbe faţa judeţului
Noul preşedinte al CJ Galaţi, Costel Fotea, vrea să schimbe faţa judeţului

A doua încercare de constituire a Consiliului Judeţean Galaţi, desfăşurată luni, 27 iunie, a fost una de succes, după ce prima încercare, de pe 24 iunie, a eşuat, din cauza lipsei de cvorum, situaţie provocată de ieşirea din sala de şedinţe a consilierilor PNL, doi de la ALDE, independentului Dorin Butunoiu şi a uneperistului Marius Stan. Situaţia nu s-a mai repetat, luni, 27 iunie, aşa că validarea noului CJ s-a desfăşurat fără probleme (cu excepeţia lui Marius Stan căruia nu i s-a validat mandatul). După ce consilierii judeţeni au depus jurământul, aceştia au trecut la votarea preşedintelui CJ Galaţi. Au existat două propuneri, Costel Fotea (PSD) şi Ion Ştefan (PNL). În urma votului exprimat de cei 34 de consilieri prezenţi, Costel Foteaa fost votat "pentru" de 22 de consilieri, "împotrivă" de 10 consilieri, iar două voturi au fost declarate nule, în timp ce contracandidatul său, Ion Ştefan, a fost votat "pentru" de 10 cosnilieri, în timp ce 22 au votat "împotrivă", iar două voturi au fost declarate nule.  În consecinţă, Costel Fotea a devenit preşedinte al CJ Galaţi, în discursul său acesta anunţând că intenţionează să schimbe "faţa judeţului". Costel Fotea, 42 ani, este căsătorit, are doi copii,  a absolvit facultăţile de Horticultură şi Drept şi a fost în mandatul precedent administrator public al Consiliului Judeţului Galaţi. După alegerea preşedintelui, cei prezenţi au trecut la alegerea vicepreşedinţilor CJ. Au fost  patru propuneri, respectiv: Gigel Istudor (PSD), Forin Gasparoti (ALDE), Romulus Iaru (PMP) şi Ionel Sâmbanu (PNL). În urma voturilor consilierilor locali, au fost desemnaţi vicepreşedinţi ai CJ, Gigel Istudor (PSD) - 28 voturi "pentru", 5 "împotrivă", un vot nul, un vot anulat -  şi Florin Gasparotti (ALDE) - 26 voturi "pentru", 7 "împotrivă", un vot nul, un vot anulat. Ceilalţi doi candidaţi au obţinut următorul punctaj  - Romulus Iaru (PMP) - 3 voturi "pentru", 30 "împotrivă", un vot nul, un vot anulat - şi Ionel Sâmbanu (PNL) - 9 voturi "pentru", 24 "împotrivă", un vot nul, un vot anulat. 

Reamintim că după alegerile din 5 iunie, la CJ Galaţi, dintre cele 35 de mandate, PSD are 15 mandate, PNL nouă mandate, ALDE patru mandate, UNPR trei mandate, PMP trei mandate, iar independentul Dorin Butunoiu un mandat.


Articole înrudite