20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Întrebat dacă va rămâne în viaţa politică în cazul verdictului de colaborare cu securitatea, deputatul PSD Florin Pâslaru a precizat că, indiferent de verdict, îşi va continua activitatea de parlamentar. Pâslaru s-a arătat deschis oricăror discuţii, cu oricine, pe această temă, după pronunţarea chiar a unui verdict (pe 19 aprilie este stabilit un termen în acest sens la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) ce va confirma legăturile ale actualului deputat cu Securitatea. Însă a adăugat că nu ar fi obţinut deocamdată niciun fel de soluţie şi nici nu ar fi încercat să afle care ar putea fi: „Nu m-am băgat nici să lungesc situaţia, nici s-o amân. Nu m-au chemat niciodată nicăieri. Când văd o decizie, o discutăm, dar deocamdată nu am văzut-o”.
Privind rămânerea în viaţa politică, deputatul gălăţean a declarat: „În continuare îmi văd de treabă! Oamenii m-au ales şi zic eu că îmi fac bine treaba şi îi reprezint cu toată responsabilitatea. În Parlament sunt unul dintre parlamentarii activi, apreciaţi pentru activitatea mea, în Galaţi, lumea, în procent mare, e mulţumită de mine. Să vină întâi decizia şi o să o discut cu toată lumea. Nu am de gând să renunţ la nimic. Eu îmi voi vedea în continuare de activităţile mele”.
Conform legislaţiei în vigoare, în momentul depunerii candidaturii pentru fotoliul de parlamentar, Florin Pâslaru a semnat o declaraţie pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea. În condiţile în care instanţa va decide că cel care semna notele informative cu numele conspirativ “Pintea” este actualul deputat PSD, rezultă implicit că Pâslaru a comis fals în documente oficiale, ceea ce atrage consecinţe sancţionate legal. Deci îşi va relua întâlnirile cu justiţia.

Articole înrudite