22 IULIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Celulele stem din sângele ombilical, o nouă speranţă pentru copiii prematuri (II)
Celulele stem din sângele ombilical, o nouă speranţă pentru copiii prematuri (II)

Medicii cunosc deja faptul că sângele ombilical reprezintă cel mai abundent rezervor de celule din organism şi, ca atare, are potenţial de regenerare în numeroase aplicaţii clinice. Cu toate acestea, nu a mai existat o indicaţie atât de clară conform căreia celulele stem ar putea fi sigure şi pentru copiii prematuri vulnerabili.
Zhou recunoaşte că, în pofida progreselor demonstrate în studiu, tratamentul pentru bebeluşii prematuri are încă "un drum lung de parcurs" înainte de a fi adoptat pe scară largă.
"Tratamentul cu celule derivate din sângele din cordonul ombilical se află încă în faza incipientă a studiilor clinice în întreaga lume şi este nevoie de studii de laborator şi clinice suplimentare pentru a identifica modalităţi de utilizare eficientă pentru tratamentul complicaţiilor prematurităţii", a spus Zhou.
"Sperăm că celulele stem din sângele ombilical pot fi folosite ca o echipă de salvare, care intervine pentru a ajuta copiii prematuri răniţi şi pentru a reumple proviziile", a adăugat specialista.
Profesorul asociat Atul Malhotra, neonatolog care conduce lucrările de cercetare pe celule stem în cadrul aceluiaşi institut şi lucrează, de asemenea, la Spitalul de Pediatrie Monash, se concentrează între timp asupra dezvoltării următoarei etape a studiilor clinice.
"Ne aflăm într-o etapă interesantă a acestei cercetări, studiile de fază incipientă asupra utilizării acestor celule la copiii prematuri luând avânt", a declarat Malhotra marţi pentru Xinhua.
"Sperăm că studiile vor confirma în timp util siguranţa şi fezabilitatea acestor celule. Următorii paşi vor fi studii mai ample astfel încât să fie evaluată eficacitatea pentru diferite afecţiuni neonatale", a adăugat specialistul. (sursa Agerpres)

Citește PRIMA PARTE a articolului AICI!


Articole înrudite