06 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Unele medicamente sunt dăunătoare pentru dinţi
Unele medicamente sunt dăunătoare pentru dinţi

Unele medicamente prezintă riscuri pentru dinţi, favorizând apariţia cariilor. Există diferite mecanisme implicate în acest proces, se arată în revista medicală Prescrire, preluată de passionsante.be. Printre ele se numără nivelul de zahăr, uscăciunea bucală, aciditatea din gură, demineralizarea etc.
În categoria medicamentelor cu zahăr intră siropurile, anumite pastile, comprimatele de supt sau produse homeopatice, mai ales dacă sunt luate o perioadă mai lungă.
Uscăciunea bucală poate fi provocată de medicamente atropinice, antihistaminice H1, anti-depresive, neuroleptice, opioide, amfetaminice, anticanceroase citotoxice, medicamente cardiovasculare, etc.
Şi câteva medicamente utilizate în astm cresc riscul de carii.
Antibioticele din grupa cicline pot produce îngălbenirea ireversibilă a dinţilor şi un risc crescut de carii prin demineralizare. „Ele trebuie evitate la copiii sub opt ani şi din al doilea trimestru de sarcină”, afirmă revista Prescrire.
Se mai recomandă clătirea gurii cu apă şi apoi spălarea pe dinţi după un medicament cu zahăr, care nu trebuie luat chiar înainte de culcare. „Pacienţii trataţi multă vreme cu medicamente care pot produce carii trebuie să efectueze un control buco-dentar regulat şi să ţină seama de recomandările alimentare şi de igienă”.


Articole înrudite