Campioana CSM Dunărea poate fi acceptată în Liga Mol

Joi, 16 Iulie 2015 00:00
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi este o zi importantă pentru că se va stabili programul sezonului 2015-2016 la hochei pe gheaţă. După mai multe tentative eşuate, campioana României aşteaptă veşti bune de la Budapesta şi speră să primească ok-ul pentru Liga Mol. „Pe 16 iulie (n.r. astăzi) la Federaţia de Hochei din Ungaria va fi şedinţă, se va stabili dacă vom fi primiţi în Liga Mol. Este de presupus că vom fi acceptaţi. S-au rediscutat ofertele şi este posibil să fim acceptaţi şi noi şi Steaua, să fie 4 echipe din România, 4 din Ungaria şi din Slovacia, dacă vor dori să participe. Până acum am fost refuzaţi din cauza distanţei dintre localităţi, acum să vedem”, a declarat la emisiunea Lider Sportiv, directorul CSM Dunărea Mihai Brandabur. În jurul prânzului, la Bucureşti se va întruni Biroul Federal al Federaţiei Române de Hochei pe gheaţă unde se va stabili programul pentru campionatul intern şi Cupa României. Lotul de jucători nu a fost definitivat încă. Săptămâna trecută, cei cinci ucraineni care au jucat la Galaţi şi în sezonul trecut: Vitali Donika, Dimitry Nimenko, Serghei Chernenko, Konstantin Rybarenko, Roman Shcherbatyuk au negociat şi s-au înţeles cu conducerea clubului şi vor juca în continuare pentru echipa gălăţeană. De-asemenea şi ciucanul Nagy Istvan va evolua pentru CSM Dunărea. 

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu