16 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelarele le-au cam stricat sărbătoarea celor de la U Alexandria
Oţelarele le-au cam stricat sărbătoarea celor de la U Alexandria

Sezonul Ligii I la fotbal feminin s-a încheiat duminică, odată cu disputarea jocurilor ultimei etape din faza play-off. Oţelul Galaţi s-a deplasat la Alexandria unde a întâlnit echipa locală Universitatea, care va activa în ediţia de campionat 2014-2015 în Superligă. Chiar dacă nu mai prezenta nicio miză, partida a fost spectaculoasă şi s-a bucurat de o asistenţă numeroasă. Spre lauda lor, fetele pregătite de Ion Morohai, care au avut şi câteva absenţe, au jucat bine şi au terminat sezonul cu fruntea sus. Gazdele au condus cu 1-0 şi 2-1, dar gălăţencele au avut puterea să revină de fiecare dată prin dubla „marcă înregistrată” a Loredanei Nica, care numai în această fază a competiţiei a marcat 13 goluri din cele 14 ale echipei noastre. Rezultat final: U Alexandria - Oţelul 2-2 (1-1). Echipa gălăţeană a utilizat formula: Elena Toma - Irina Ivan, Viorica Vasile, Georgiana Vasile, Elena Ivan (min. 80 Alexandra Ivan) - Monica Benţoiu, Eugenia Gherghişan (min. 46 Elena Sfinteş), Nicoleta Chirilă, Aurelia Harabagiu - Georgiana Stratu (min. 70 Ana Maria Grosu), Loredana Nica. Situaţia finală din seria Sud play-off: 1. U Alexandria 19 puncte, 2. Oţelul 10 p, 3. Selena Constanţa 8 p, 4. Viitorul 2010 Buzău 2 p. Astfel, Naţionala de senioare se va reuni pe 12 iunie pentru dubla amicală cu Letonia, la această acţiune fiind convocate şi gălăţencele Georgiana Vasile şi Loredana Nica.


Articole înrudite