06 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
83,59% promovabilitate la evaluările naţionale
83,59% promovabilitate la evaluările naţionale

La Galaţi, niciun incident deosebit nu a tulburat anul acesta Evaluarea Naţională. Din cifrele anunţate de Inspectoratul Şcolar, 4.512 elevi au fost înscrişi pentru examinare dar doar 4.405 elevii au participat efectiv, 107 elevi fiind înregistraţi "Absent". După susţinerea primei probe, alţi 13 elevi au absentat şi la proba de Matematică, potrivit înregistrărilor din sistemul electronic. De asemenea, aproape 450 de contestaţii (din care mai mult de jumătate au fost la limba română) au fost depuse pentru recorectarea lucrărilor.

În acelaşi timp, conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Galaţi a anunţat că procentul de promovabilitate din 2015, la nivel local, este de 83,59%, mai ridicat cu circa 10 procente faţă de rezultatele anilor trecuţi. Un număr de 11 elevi au obţinut media 10.00 (înainte de contestaţii), fetele dominând podiumul (şapte, faţă de patru băieţi). Cinci dintre elevi sunt de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", din Galaţi: Diana Cristina Apostol, Alexandra Buruiană, Alexandru Miron, Paul Oprea, Ana Corina Tudose. Alţi trei elevi sunt de la Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare"Galaţi:  Andreea Spînu, Elena Raluca Vâlcescu. Doi elevi sunt de la Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu"Galaţi: Vlad Ene şi Mihnea Teodor Savin. Un elev "de zece" provine de la Şcoala Gimnazială "Grigori Moisil" Galaţi (Cosmina Andreea Dumitraşc) şi altul de la Şcoala Gimnazială "Constantin Ghe.Marinescu" Galaţi (Irina Şerban). Alţi 142 de elevi au obţinut şi ei câte o notă de 10 la una dintre probele susţinute, ridicându-le mediile simţitor. Trebuie subliniat faptul că media obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere  de 75 la sută la admiterea în liceu.

Reamintim, totodată, că Evaluarea Naţională  se desfăşoară până pe 30 iunie, când se vor afişa rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor.


Articole înrudite