România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi
România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi
Programul “USA Visa Facilitation” este disponibil, timp de un an, pentru cadrele didactice din învăţământul superior din România în obţinerea vizelor B1/B2 – călătorii în scop de afaceri sau călătorii
IT-iştii nu mai pleacă din România pentru salarii, pentru că e mult mai mişto să fi IT-ist la Cluj decât să fi IT-ist la Londra, însă pleacă la Londra pentru
România îşi doreşte, în mod onest, o reconectare cu întregul continent african, în mod particular cu Senegalul, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, la vernisajul expoziţiei “Dialog în oglindă –
Circa trei sferturi dintre companiile din România (70%), cu activităţi în producţie, IT, HoReCa, agricultură sau construcţii, intenţionează să angajeze personal din ţări non-UE, arată rezultatele studiului “HR Insights”, realizat
Sectoarele energetic, transporturi, guvernamental şi al serviciilor publice au fost cele mai afectate de atacurile cibernetice, în România, în acest an, cu o pondere de 72% din totalul incidentelor, arată
Operatorul reţelei de electricitate din Ucraina, Ukrenergo, a anunţat joi că reţeaua se află într-o situaţie “dificilă”, după ce a fost afectată de o campanie de bombardamente ruseşti, ceea ce
Primul tren electric inter-regional din setul de 37 produse de Alstom şi primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani a finalizat testele statice la fabrica din
Sâmbătă, 17 noiembrie 2023, a avut loc prima ediţie a Campionatului de Muay Thai în Satu Mare, organizat de WBC Amateur Muay Thai Romania, campionat sub egida WBC Muay Thai,
Naţionala de fotbal a României a câştigat Grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins formaţia Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din






